Contactează-ne acum +40 749 014 433
Decizia Curtii de Apel Timisoara Achitare pentru savarsirea Infractiunilor de Trafic International de Droguri si Trafic de Droguri

CURTEA DE APEL TIMISOARA

DECIZIA PENALĂ NR. 913/A

Şedinţa publică din 18 septembrie 2018

Pe rol se află pronunţarea soluţiei privind apelurile declarate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul – împotriva Sentinţei penale nr.-05.04.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr.-.

Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în şedinţa publică de la 10.09.2018, inculpatul fiind asistat de Avocat Sorin Manuel Dimitriu din cadrul Baroului Iasi, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 18.09.2018, când a hotărât următoarele:

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr.-/D/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism- Serviciul Teritorial Timişoara, a fost trimis în judecată, -, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi art. 48 Cod penal rap. la art. 2, al. 1 din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic. art. 38, alin. 1 Cod penal.

În actul de sesizare în fapt s-a reţinut că: inculpatul – care, cu intenţie, a sprijinit pe numitul – să introducă în mod ilegal şi să transporte pe teritoriul României, la data de 26.04.2017, o cantitate de cannabis (30 217,6 grame fragmente vegetale- inflorescenţe), creându-i acestuia condiţii favorabile pentru realizarea faptei prin asigurarea transportului cu maşina sa din România până la graniţa cu Serbia şi apoi pe teritoriul Serbiei până la graniţa cu România şi aşteptarea acestuia la aproximativ 1 km de graniţa cu Serbia în vederea preluării cu aceeaşi maşina.

Prin sentinţa penală nr. -05.04.2018, pronunţată în dosarul nr.-, Tribunalul Timiş:

1.În baza art. 48 C.pen. rap. la art. 3 alin. 1 din Legea 143/2000 a condamnat inculpatul , pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri de risc, la o pedeapsă de:

– 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 3 alin.1 din Legea 143/2000, art. 67 alin. 2 Cod penal a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară, prev. de art. 55 alin. 1 lit. a C.pen., a interziceri exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi h) Cod penal, – de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă

Deliberând, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr.-/D/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism- Serviciul Teritorial Timişoara, a fost trimis în judecată, -, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi art. 48 Cod penal rap. la art. 2, al. 1 din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic. art. 38, alin. 1 Cod penal.

Prin sentinţa penală nr. -/PI/05.04.2018, pronunţată în dosarul nr.-, Tribunalul Timiş:

1.În baza art. 48 C.pen. rap. la art. 3 alin. 1 din Legea 143/2000 a condamnat inculpatul , pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri de risc, la o pedeapsă de:

– 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 3 alin.1 din Legea 143/2000, art. 67 alin. 2 Cod penal a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară, prev. de art. 55 alin. 1 lit. a C.pen., a interziceri exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi h) Cod penal, – de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conf. art. 68 alin. 1 lit. c C.p.

 

2.În baza art. 48 C.pen. rap. la art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 a condamnat acelaşi inculpat , pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de droguri de risc, la o pedeapsă de:

– 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 2 alin.1 din Legea 143/2000, art. 67 alin. 2 Cod penal a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară, prev. de art. 55 alin. 1 lit. a C.pen., a interziceri exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi h) Cod penal, – de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 1 (un) an după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conf. art. 68 alin. 1 lit. c C.p

În baza art. 38 al. 1, art. 39 al. 1 lit. b C.pen., art. 45 al. 3 lit. a C.pen., a dispus ca inculpatul – să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, sporită cu 8 (opt) luni închisoare (reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă), urmând ca inculpatul – să execute pedeapsa principală rezultantă de:

3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. prev. de art. 55 alin. 1 lit. a C.pen., a interziceri exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi h) Cod penal, – de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 (doi) an după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conf. art. 68 alin. 1 lit. c C.p

În baza art.65 alin.1 Cod penal a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit. a), b) şi h) Cod penal respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe durata executării pedepsei închisorii.

In baza art. 399 alin. 1 C.p.p. art. 215 ind 1 C.p.p., art. 215 C.p.p., a mentinut masura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul – prin ordonanța procurorului din 26.04.2017, prelungită şi menţinută ulterior, ultima menţinere fiind dispusă prin încheierea penală din data de 09.02.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. -, . urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.

A constatat că s-a dispus în dosar nr- al Tribunalului Timiş, în baza art.16 al.1 din Legea nr.143/2000, confiscarea a 30.210,3 grame cannabis rămase în urma analizelor de laborator, şi distrugerea acestor droguri confiscate, de la inc. -, cu păstrarea de contraprobe.

În bata art. 404 al.4 lit.c C.p.p., rap. la art. 249 C.p.p., a menţinut măsura sechestrului asigurator asupra sumei de 690 euro cu privire la care s-a aplicat sechestru prin ordonanţa procurorului din 26.04.2017 ( suma de 690 euro indisponibilizată fiind depusă consemnată la BCR cu chitanţa nr. – din 27.04.2017) în vederea recuperării cheltuielilor judiciare.

În baza art.4 şi 7 din Legea nr.76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul – în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art.274 al. 2 C.p.p., a obligat inculpatul la plata sumei de 3.400 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.273 al.5 C.p.p., a dispus plata sumei de 400 lei din fondurile MJLC special alocate către -, reprezentând onorariu de interpret.

În baza art. 275 al. 6 C.p.p., cheltuielile privind interpretul au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Probele administrate în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească au confirmat starea de fapt din rechizitoriu, astfel că instanţa de fond a reţinut

În luna aprilie 2017, organele de poliţie din cadrul IGPF – Inspectoratul teritorial al poliţiei de frontieră Timişoara – Sectorul poliţiei de frontieră Moraviţa s-au sesizat cu privire la faptul că în data de 26.04.2017, numitul – a fost depistat pe fâşia verde a frontierei cu Serbia transportând două genţi voluminoase ce conţineau 50 pachete cu cannabis, în timp ce numitul – a fost identificat pe teritoriul naţional, la aproximativ 1 km de graniţa cu Serbia, staţionând în zona unei staţii de carburant dezafectată în aşteptarea lui -.

Sesizarea a fost înregistrată la DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara cu nr. dos. -/D/P/2017.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. -/D/P/2017 s-a constatat la data de 26.04.2017, în jurul orei 2,00, numitul – a fost prins în flagrant de către organele poliţiei de frontieră din Vama Stamora Moraviţa, după ce a pătruns ilegal pe teritoriul României pe la frontiera verde a graniţei cu Serbia, având asupra sa o cantitate de aprox. 34 kg. fragmente vegetale susceptibile a fi cannabis, ambalate în 50 pachete, pe care le- a introdus pe teritoriul României şi le-a transportat în două genţi de voiaj.

Aşa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de constatare întocmit de lucrătorii poliţiei de frontieră, în data de 26.04.2017, jurul orei 00:10, cu ajutorul sistemului de supraveghere din dotare a fost observată silueta unei persoane, care se deplasa pe jos pe direcţia bornei B2/7. S-a declanşat o acţiune specifică şi astfel, în jurul orei 02:30, persoana respectivă, identificată ca fiind inculpatul -, a fost prinsă transportând două genţi voluminoase. În acelaşi timp, o altă patrulă aparţinând poliţiei de frontieră a identificat pe comunicaţia E70, într-o staţie de carburant dezafectată, un alt bărbat care aştepta într-o maşină staţionată. Aceasta a fost identificată ca fiind inculpatul -. Cu ocazia efectuării controlului asupra celor două genţi transportate de inculpatul -, s-a constatat că acestea conţineau 50 pachete cu substanţă vegetală mărunţită cu miros înţepător, ambalate în folii de plastic. La procesul verbal de constatare au fost anexate şi o schiţă cu traseul de deplasare al celor doi inculpaţi până la momentul surprinderii lor de către lucrătorii poliţiei de frontieră, precum şi trei planşe fotografice cu imagini de la momentul prinderii în flagrant a inculpatului -.

Cu ocazia percheziţiei corporale, de la – au fost ridicate un telefon mobil marca Samsung, o cartelă orange şi bani (700 euro şi 154 lei), iar de la inculpatul -, două telefoane mobile marca Samsung şi bani (690 euro).

Cele 50 de pachete cu substanţă vegetală aflate în gențile ridicate de organele de poliţie de la inculpatul – au fost înaintate spre analiză Laboratorului de Analiză şi profil al drogurilor Timişoara.

Conform Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. – din 17.05.2017, proba ridicată este constituită din 30 217.6 grame cannabis. în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol(THC), substanţă psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis.

Au fost audiaţi în calitate de martori lucrătorii poliţiei de frontieră care au participat în data de 26.04.2017 la prinderea celor doi inculpaţi, din declaraţiile cărora rezultă că direcţia de deplasare a lui -, care a trecut ilegal frontiera dintre Serbia şi România era spre locul unde staţiona autoturismul în care se afla inculpatul -.

Astfel, martorul – a fost cel care a observat cu ajutorul sistemului de supraveghere ATTICA din dotarea poliţiei de frontieră atât maşina condusă de inculpatul – care, venind dinspre punctul de trecere a frontierei Moraviţa, a staţionat într-o fostă benzinărie dezafectată, cât şi prezenţa pe fâşia verde a frontierei cu Serbia a lui -, care se deplasa dinspre teritoriul sârbesc spre cel al României. A anunţat şeful de tură, respectiv pe martorul cu privire la cele observate, acesta cerându-i să continue supravegherea şi să-1 ţină la curent. A constatat că a pătruns pe teritoriul României, transportând ceva voluminos şi că avea direcţia de deplasare spre locul unde staţiona maşina ce tocmai intrase în ţara noastră prin punctul de trecere al frontierei şi care staţiona în benzinăria dezafectată.

Martorul – a fost cel care a organizat două echipe de intervenţie, una pentru interceptarea şi prinderea persoanei care a trecut ilegal frontiera de stat şi care transporta ceva voluminos şi una care să legitimeze şi să verifice persoana care se afla în maşina staţionată la mai puţin de un kilometru de vama Moraviţa. Martorul – a fost cel care 1-a înlocuit pe – la sistemul de supraveghere Attica şi care avea sarcina de a-i dirija în teren pe membrii celor două echipaje în funcţie de ceea ce observa. Aşa cum rezultă din declaraţia acestuia, sarcina sa era una foarte importantă, deoarece zona pe unde se deplasa inculpatul – era întunecată şi membrii echipajului nu aveau vizibilitate, având nevoie de coordonatele pe care el le transmitea. Acesta a precizat că persoana suspectă transporta ceva pe umeri, iar din când în când se oprea, lăsa greutăţile jos şi făcea câteva exerciţii de întindere a braţelor, semn că ceea ce transporta avea greutate mare. A observat şi faptul că suspectul a simţit prezenţa în zonă a echipajului de intervenţie, deoarece a abandonat încărcătura, a început să fugă, ascunzându-se prin vegetaţia din zonă şi a schimbat direcţia de deplasare înapoi spre teritoriul sârbesc. Cu toate acestea, s-a reuşit prinderea sa. Din echipajul care a avut drept sarcina prinderea lui – au făcut parte martorii -,-,-,-,- şi şeful de tură -. Din declaraţiile acestora rezultă că operaţiunea de prindere nu a fost una facilă, din cauza condiţiilor de pe teren (zonă denivelată, cu vegetaţie mare) şi a întunericului din zonă. La momentul prinderii, acesta nu a opus rezistenţă.

Echipajul format din martorii – şi – au avut drept sarcină să legitimeze şi să verifice maşina staţionată în staţia PECO dezafectată. Cei doi au declarat că, ajunşi lângă maşină, l-au identificat pe inculpatul -, cu privire la care s-a constatat că intrase în ţară cu aproximativ o oră înainte prin punctul de trecere al frontierei Moraviţa. Le-a spus martorilor că s-a oprit pentru a se odihni deoarece avea drum lung de făcut până acasă la laşi.

Tot din declaraţiile martorilor a rezultat că cei doi cetăţeni albanezi cunoşteau limba română, înţelegându-se cu cei care-i anchetau şi că s-au comportat ca şi când nu s-ar cunoaşte între ei. Aceeaşi atitudine au avut-o şi în faţa organelor de urmărire penală.

Asupra lui -, organele de poliţie au găsit suma de 690 euro, cu privire la care a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului, banii fiind consemnaţi la BCR cu chitanţa nr. – din 27.04.2017.

Fiind prins în flagrant şi audiat, numitul – nu a negat săvârşirea faptelor. A declarat că are drogurile de la o persoană pe nume EDI, care i-a promis 3 000 euro dacă le transportă în România. Astfel, a susţinut că acesta i-a cerut să ducă drogurile într-un loc aflat la aprox. 1 km. de graniţa cu România şi să le lase acolo, spunându-i că el va trece prin vamă, se va ocupa de ridicarea lor şi ulterior le va transporta mai departe în Italia. în timp ce se deplasa pe fâşia verde a simţit că a fost interceptat de poliţia de frontieră şi a încercat să fugă înapoi pe teritoriul sârbesc, abandonând cele două genţi cu droguri primite de la Edi. într-o primă etapă, a susţinut că nu-1 cunoaşte pe inculpatul -.

Audiat în cauză, la urmărirea penală inculpatul – a declarat că nu se cunoaşte cu – şi că nu are nicio implicare în faptele săvârşite de către acesta.

Prin Rechizitoriul din 29.05.2017 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului – şi disjungerea cauzei în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul -, având în vedere că pentru probarea activităţii sale infracţionale a fost iniţiată o colaborare cu autorităţile sârbe competente, de la care s-au solicitat probe în cadrul unei comisii rogatorii internaţionale, iar realizarea comisiei rogatorii ar fi condus la o întârziere nejustificată a cercetărilor în cauză.

– a fost condamnat de Tribunalul Timiş la o pedeapsă rezultantă de 2 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie.

Dosarul disjuns a fost înregistrat la DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara sub nr. -/D/P/2017.

În dosarul disjuns au fost administrate probe care atestă dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul – a participat, alături de -, la acţiunea de introducere în ţara noastră a drogurilor.

Din declaraţia martorei – a rezultat că în luna august 2016, soţul său – a fost vizitat la Braşov (oraşul unde locuiesc cei doi) de inculpatul -, aflând cu acea ocazie că cei doi se cunosc din Albania. A ieşit şi ea cu cei doi la un restaurant, ocazie cu care ea le-a făcut o fotografie cu telefonul personal. (Fotografia a fost depusă la dosarul cauzei de către martoră şi îi reprezintă pe cei doi stând la o masă într-un loc public, ciocnind un pahar). Martora a declarat că cei doi vorbeau mai des pe facebook. În luna aprilie 2017, soţul său i-a spus că – 1-a sunat şi 1-a întrebat dacă nu doreşte să meargă cu el în Albania, că are de făcut un drum acolo. Motivând că este o ocazie bună să-şi vadă familia şi totodată să rezolve nişte probleme pe care le are cu asigurarea maşinii, a hotărât să meargă cu el. în aceste condiţii, în data de 22.04.2017, – a venit la Braşov cu o maşină jeep de culoare neagră, l-a luat pe – şi au plecat împreună. în data de 25.04.2017 a fost sunată de soţul său, care i-a comunicat că se pregăteşte să se întoarcă în ţară. Ulterior, în data de 26.04.2017, o persoană cu numele ANA a contactat-o pe facebook. Aceasta s-a prezentat ca fiind soţia lui – şi s-a arătat preocupată că nu reuşea să dea de soţul ei, acesta nerăspunzându-i la telefon. A încercat şi ea să-şi sune soţul şi a constatat că nici acesta nu răspunde. în 27.04.2017, în jurul orei 3,00 a fost contactată de aceeaşi persoană cu numele Ana, care i-a spus că soţii lor au fost reţinuţi la frontiera Moraviţa. A sunat la frontieră, unde i s-a confirmat că soţul său a fost reţinut pentru trafic de droguri. A aflat între timp că doar el a fost reţinut. – fiind lăsat în libertate.

Martora a mai declarat că pe la ora 16,00 în cursul aceleaşi zile de 27.04.2017, – şi soţia acestuia au vizitat-o la Braşov şi i-au confirmat că doar soţul său a fost arestat, deoarece doar asupra lui au fost găsite drogurile şi că cei doi au decis să declare organelor de poliţie că nu se cunosc. – i-a cerut şi ei să nu spună nimănui despre faptul că ei se cunosc, spunând că o va ajuta cu bani să-i găsească un apărător bun soţului ei. Martora a declarat că pe telefonul său mobil are o fotografie de la acea întâlnire, care i-a fost făcută de sora sa.(Fotografia a fost depusă Ia dosarul cauzei). Când a reuşit să-şi viziteze soţul în arestul IPJ Timiş, a aflat de la acesta că drogurile pe care poliţiştii le-au găsit asupra lui erau ale lui -, el ocupându-se doar de transportarea lor peste graniţă, serviciu pentru care – i- a promis 3 000 euro.

Martora a mai declarat că a sunat în Albania la rudele soţului său şi a aflat că acesta nu i-a vizitat în perioada 23-25 aprilie 2017.

De asemenea, martora a relatat că – a mai luat legătura cu ea şi s-a interesat de soţul său, insistând să aibă grijă ce spune, la dosar existând dovada conversaţiilor.

Existând indicii în sensul că inculpatul – o caută pe soţia lui – numita -, în cauză s-a autorizat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi măsura de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicaţiilor sale telefonice.

Astfel, din cuprinsul procesului verbal de redare a notelor rezultate în urma punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică autorizat în cauză, rezultă următoarele:

-în data de 19.05.2017, ora 12:48:24, – are o discuţie cu – şi îi spune acestuia că o tot sună – şi că avocatul i-a cerut să nu-i mai răspundă. Chiar şi – îi spune martorei să nu îi mai răspundă la telefon(fila 4 din p.v);

-în aceeaşi zi, ora 13:52:30, – primeşte un mesaj pe telefon de la postul telefonic -(cartela prepaid) – identificat ca fiind postul telefonic utilizat de inculpatul -, din care rezultă că – a fost vizitat de avocat în arest, iar acesta cere 1200 euro pentru a merge la proces în data de 25, promiţând că va obţine pentru el o măsură preventivă mai uşoară, respectiv arest la domiciliu. Îi spune şi că el nu are banii aştia( fila 5 din p.v);

-în data de 23.05.2017, după ce – vorbeşte cu o doamnă(posibil rudă sau prietenă) despre suma pe care i-o cere avocatul să-1 ajute pe soţul ei să fie plasat în arest la domiciliu, îi trimite un mesaj Iui -, la acelaşi nr. de tel. -, şi îi spune că nu are banii pe care-i cere avocatul(fila 6 din p.v);

-în data de 27.05.2017, – vorbeşte cu o doamnă(posibil rudă sau prietenă) şi-i spune că – a mers pe recunoaştere, dar nu crede că va obţine arest la domiciliu (fila 7din p.v);

-în 30.05.2017, după ce primeşte un mesaj de la -, prin care acesta o întrebă ce s-a întâmplat în data de 25 la proces. – îi trimite un mesaj acestuia, prin care-i spune că soţului său i s-a prelungit arestul cu încă 30 zile şi că ea nu are bani să-1 ajute(fila 8din p.v);

-în aceeaşi zi, 30.05.2017, – vorbeşte cu o doamnă(posibil rudă sau prietenă) şi este foarte nemulţumită de faptul c-(„Leca”) este în libertate şi soţul ei este arestat(„interlopul stă afară şi gâscă stă în puşcărie”). Îi spune acesteia că – i-a distrus viaţa şi ei şi soţului ei şi că acesta din urmă e disperat în puşcărie, plânge şi-i cere să nu-1 abandoneze.

Numitul -, audiat ca şi martor în cauză, a revenit asupra declaraţiilor date anterior în calitate de suspect şi inculpat, precizând că inculpatul – a fost cel care i-a propus să meargă cu el în Serbia şi să transporte droguri peste frontiera verde dintre cele două ţări. I-a promis că dacă face acest lucru va fi plătit cu 3000 euro. Cum avea nevoie de bani, a acceptat propunerea lui -, astfel că în data de 23/24 aprilie 2017 a fost luat de acasă din Braşov de – şi au mers împreună până în apropiere de vama Stamora Moraviţa. Acolo, el a coborât din maşină şi a trecut frontiera pe jos, pe fâşia verde, pe un traseu indicat de -. Acesta din urmă a trecut frontiera cu maşina prin punctul de trecere şi 1-a aşteptat pe – pe teritoriul Serbiei. Au plecat împreună spre Belgrad şi s-au cazat la Family Hotel, unde au stat două zile, deoarece aşa a hotărât -. în acesta perioadă au stat doar la hotel şi nu s-au întâlnit cu nimeni. Când – a hotărât că e timpul să se întoarcă, au plecat de la hotel şi pe autostradă. -a oprit maşina într-o zonă cu vegetaţie şi a coborât. El a rămas în maşină şi a aşteptat. în scurt timp, – a revenit la maşină cu două genţi voluminoase, cele cu care a fost prins el asupra lui de către organele poliţiei de frontieră. Au parcurs împreună drumul de întoarcere din Serbia spre România cu maşina condusă de -, dar, înainte de a intra în ţară, – a preluat gentile cu cannabis şi le-a trecut peste fâşia verde a graniţei, iar – a trecut cu maşina prin punctul de trecere al frontierei şi s-a oprit să-1 aştepte în locul unde a şi fost depistat de organele poliţiei de frontieră.

Fiind prins de poliţia de frontieră. – a decis să declare că nu-1 cunoaşte pe – şi că acesta din urmă nu are nicio legătură cu transportul de droguri. Ulterior, a recunoscut că s-a înţeles cu – ca în cazul în care ar fi fost prins, el îl va ajuta prin găsirea unui avocat bun.

Fiind arestat, numitul – a constatat că inculpatul – nu şi-a respectat partea sa de înţelegere, aşa că a decis să colaboreze cu organele de anchetă la stabilirea adevărului în cauză.

În cauză s-a procedat şi la efectuarea unei comisii rogatorii internaţionale cu Serbia, pentru a verifica dacă într-adevăr inculpatul – a fost cazat la acelaşi hotel cu – în perioada de dinainte de a se fi produs prinderea lor pe teritoriul României.

Din informaţiile obţinute prin intermediul comisiei rogatorii filele 165 – 169 dos. UP, rezultă că -t şi – s-au cazat în data de 23 aprilie 2017, ora 12:44 la hotel Villa Family din raza primăriei Rakovica/Rakoviţa în aceeaşi cameră cu nr. 101 şi au plecat din hotel la data de 24.04.2017, ora 7:00, cu o singură maşină. A fost identificată angajata hotelului care a procedat la înregistrarea celor doi în registrul hotelului şi i s-a luat o declaraţie cu privire la aspectele care interesează în cauză. Astfel, numita Nevena Andelic, angajata hotelului Villa Family, a confirmat faptul că cei doi apar în registrul de cazări, însă întrebată fiind dacă i-ar putea descrie sau recunoaşte pe cei doi, aceasta a răspuns negativ, precizând că în hotel intră mulţi oameni, mereu figuri noi.

În cauză au fost încuviinţate percheziţii informatice cu privire la telefoanele mobile/cartelele telefonice ridicate de la cei doi inculpaţi, ocazie cu care au reieşit indicii în sensul că între – şi – există o legătură, respectiv: a) în agenda telefonică a telefonului inculpatului – a fost identificat un contact telefonic denumit – cu nr. tel. aferent -6; cu privire la acest număr de telefon, pe telefonul inculpatului – apare un apel efectuat către acest număr cu durata de 00:00:00 în 17.04.2017, ora 12:04:18, precum şi un apel pierdut în aceeaşi zi, ora 12:06:26; b)în folderul WhatsApp_Poze, la secţiunea SENT a telefonului inculpatului – au fost identificate două fotografii cu numărul -.

Astfel, s-a constatat că inculpatul – nu este sincer atunci când susţine că nu are nicio legătură cu -, despre care a declarat că nici nu-1 cunoaşte, atâta timp cât probele administrate dovedesc contrariul.

Astfel, cei doi au plecat împreună din România şi s-au cazat în aceeaşi cameră de hotel în Serbia. Acolo au stat împreună, cel mai sigur două nopţi (noaptea de 23 şi 24 aprilie 2017), aşa cum a declarat -, neavând relevanţă că la hotel apar înregistraţi o singură noapte (din motive care nu prezintă relevanţă în cauză – posibil pentru a evita obligaţii de natură fiscală). Au plecat împreună apoi spre România, însă au intrat în ţară separat(- trecând graniţa pe jos, în mod ilegal, cu drogurile asupra lui, iar – cu maşina prin punctul de trecere al frontierei). Pe teritoriul României – a oprit şi 1-a aşteptat pe -, însă întâlnirea nu a mai avut loc, deoarece – a fost depistat de organele poliţiei de frontieră.

Fiind audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul – a negat comiterea faptelor. Astfel, în declarația dată în faţa instanţei la termenul de judecată din 09.02.2018, inculpatul – a arătat că a plecat din Iaşi ( România) în Albania şi la întoarcere în Serbia i s-a defectat maşina. După ce şi-a reparat maşina a plecat spre Romania si ajungând in vamă a sunat-o pe soția sa că este bolnav. la circa 500 de metri de vamă a rămas în autoturism pentru că se simţea rău, avea probleme de sănătate. În timp ce inculpatul se afla în autoturism şi lua medicamente a venit în acel loc o maşină albă cu doi – trei poliţişti care l-au legitimat, iar după circa 40 de minute a venit o altă maşină a poliţiei şi apoi a fost dus la sediul poliţiei unde i s-a făcut control corporal şi i-a fost verificată maşina. În încăperea unde se afla inculpatul erau două genţi şi a fost întrebat dacă recunoaşte cele două genţi, inculpatul precizând că nu le recunoaşte, că nu are nicio legătură cu ele. A precizat inculpatul că pe – l-a cunoscut în urmă cu vro doi ani in Italia şi s-a întâlnit cu el în Braşov apoi nu l-a mai văzut niciodată. A susţinut inculpatul că a fost singur în Albania, că nu a fost însoţit de – şi de nicio altă persoană şi că nu a fost cazat cu – la hotel în Rakovica Serbia. Referitor la întâlnirea cu soţia lui -, a precizat că s-a întâlnit cu ea in Braşov într-un centru comercial şi i-a explicat ce s-a întâmplat.

Dar, instanţa de fond a reţinut că această declarație a inculpatului – de nerecunoaştere a faptelor şi nerecunoaşterea împrejurărilor în care s-a întâlnit şi l-a sprijinit la comiterea faptelor – pe -, – este infirmată de înscrisurile aflate la dosar şi probele testimoniale administrate în faza de urmărire penală, contestate de inculpat şi readministrate in faţa instanţei, respectiv declarația martorului – care se coroborează cu declarația martorilor lucrători ai poliţiei de frontieră care au participat la depistarea numitului -, dar şi la depistarea inculpatului -, respectiv martorii -, -, -, -, -, -, -, – şi se coroborează cu declaraţia martorei -.

Astfel, s-a reţinut că martorul – fiind audiat la instanţă a declarat că menţine declarația de la urmărirea penală. Martorul a precizat că îl cunoaşte pe – şi că la solicitarea lui – a transportat cantitatea de canabis. Martorul a arătat că este adevărat că a fost cazat împreună cu – la un hotel din Serbia şi sunt documente la dosar, sunt dovezi din Serbia. A arătat că intrat cu drogurile în România, şi se vede pe telecameră unde trebuia să se întâlnească cu -, precizând că avut un loc de întâlnire acolo unde l-a lăsat şi a plecat spre Serbia. A precizat că a plecat împreună cu – şi martorul a trecut pe fâşie şi – a trecut pe la frontieră. A precizat martorul că au stat 2 – 3 zile in Serbia şi s-au întors înapoi şi când s-au întors înapoi au trecut drogurile. A arătat martorul că el singur a trecut cu drogurile peste frontieră, pe fâşia verde şi că la locul unde a fost reţinut -, acolo trebuia să întâlnească martorul cu -. Referitor la cine a obţinut drogurile, martorul a arătat că el a coborât din maşina lui – şi a luat drogurile de pe stradă, însă – ştia că sunt drogurile acolo, în acel loc.

Acelaşi martor a mai arătat că avut o înțelegere cu – ca să îi plătească martorului 30.000 de euro pentru transportul de droguri din Serbia in România. A precizat că au stat la hotel într-o cameră al cărei număr nu şi-l aminteşte însă îşi aminteşte că era prima cameră. A precizat că se cunoaşte cu -, de 4- 5 ani, însă a spus la poliţie că nu il cunosc pe inculpatul – pentru ca iniţial nu a vrut să recunoască, dar când a văzut probe, a văzut complet înregistrările unde a lăsat drogurile, cum a trecut, a recunoscut că îl cunoaşte pe -. A precizat martorul că nu a beneficiat de reducere pedepsei, în baza declarațiilor pe care le-a dat, dar a beneficiat de reducere pentru că a recunoscut fapta.

De asemenea, martorul -, fiind audiat la instanţă a declarat că, în data de 25 aprilie 2017, fiind planificat de serviciu la STF Moraviţa la supravegherea frontierei cu aparatură pe timp de noapte pe baza supravegherii cu termoviziune, a intrat de serviciu pe la ora 20:00. După ora 24:00, a observat o maşină care venea dinspre punctul de trecere al frontierei Moraviţa şi că la cca un Km de trecere a frontierei acea maşină s-a oprit într-o benzinărie. A continuat supravegherea zonei si după aproximativ 5 – 10 minute a observat o persoană care se deplasa pe jos dinspre frontiera Serbiei spre România şi precizează că era pe teritoriul Serbiei la vreo 400-500 de metri de frontieră. A observat că acea persoană care era pe jos avea ceva bagaje grele. După ce a intrat pe teritoriul României direcția de deplasare a acelei persoane era către maşina care era staţionată, adică maşina la care a făcut referire că a venit din punctul de trecere a frontierei şi s-a oprit in benzinărie. După ce a observat aceasta, a convocat imediat şeful, care a dispus măsuri de a acţiona pentru reținerea persoanei. Şeful a format 2 echipe şi dintr-una dintre echipe a făcut parte şi martorul. Echipa din care a făcut parte martorul a acţionat pentru reţinerea persoanei care se deplasa pe jos, s-au deplasat în teren şi au acţionat. S-a ţinut legătura cu colegul care era la sistemul de supraveghere şi persoana supravegheată se oprea din când în când, iar colegul de la sistemul de supraveghere comunica că îşi dezmorțea mâinile acea persoană, că lăsa bagajul. Nu îşi aminteşte exact dacă odată sau de două ori acea persoană a vorbit la telefon, aşa după cum a comunicat cel care era la supraveghere. Colegul de la supraveghere le-a comunicat că persoana supravegheată îşi continuă deplasarea spre maşină până la un moment dat când le-a simţit probabil prezenţa şi şi-a schimbat direcţia de mers. După un timp colegul le-a comunicat că acea persoană (supravegheată) a lăsat bagajele jos şi fuge înapoi către Serbia. După ce le-a spus asta până în momentul reţineri apreciază că au mai trecut vreo 10 – 15 minute. Persoana supravegheată a fost reţinută după care au căutat cele două bagaje, care erau la vreo 100 – 200 de metri, de acea persoană. Când au deschis bagajele au observat că în ambele bagaje erau colete învelite în scotch, pe care doar le-au observat. După ce a reţinută persoana, împreună cu bagajele a fost dusă la sediul sectorului Poliţiei de Frontieră.

Acelaşi martor a mai precizat că cealaltă echipă a avut ca misiune de la şeful de tură şi s-a deplasat la vehiculul staţionat, a legitimat persoana, şoferul maşinii care staţiona şi a fost adusă şi acea persoană cu autoturismul la sediul Poliţiei de Frontieră. Martorul a discutat cu şeful de tură când a observat acea maşină şi acea persoană care se deplasa pe jos, şi legătura pe care au făcut-o ca urmare a discuţiilor, a fost că s-ar putea să aibă legătură. A precizat martorul că mașina era staţionată în staţia Peco, staţie care era situată într-o margine a şoselei. Referitor al distanța la care a observat persoana care se deplasa pe jos a afirmat că din locul unde este instalat sistemul de supraveghere şi pana în locul unde a observat iniţial acea persoană sunt circa 2 Km ( cam 2000 de metri), iar din locul unde a observat persoana aşa cum a arătat şi până în locul unde era maşina staţionată, până la şosea este o distanţă de circa 1300 de metri. Atunci când cele două echipe s-au întâlnit, aspect pe care l-a arătat şi in declaraţia de la urmărirea penală precizează că cele două persoane care erau însoțite de către echipaje au avut reacţia ca şi când nu s-ar fi cunoscut.

Totodată, martorul -, fiind audiat la instanţă a declarat că, a spus adevărul la urmărirea penală şi menține declarația. Arătat că în primăvara anului 2017, era de serviciu la SPF Moraviţa, in calitate de şef de tură; în jurul orelor 24:00, a fost informat de către operatorul Attica, că pe comunicația dintre PTF Moraviţa şi sat a apărut o maşină de teren care staţionează, că maşina era staţionată cu spatele spre câmp şi cu stopurile aprinse. După circa 10-15 min. martorul a ajuns la sediul SPF Moraviţa adică la sector. Când a ajuns la sector pe sistemul Attica a observat şi o persoană cu 2 bagaje voluminoase care venea pe jos dinspre Serbia in România, acea persoană nu era trecută pe teritoriul României ci era încă pe teritoriul Serbiei. Martorul a luat decizia ca acea persoană să fie supravegheată. Persoana respectivă se deplasa câte 100 – 150 de metri, se oprea, lăsa bagajele, vorbea la telefon după care îşi continua deplasarea. La un moment dat după ce a trecut pe teritoriul României acea persoană a luat direcția de staţionare a maşinii mai sus arătate. În acel moment martorul a organizat dispozitivul în două echipe. O echipă supraveghea maşina care staţiona şi cealaltă echipă din care făcea şi martorul parte, s-au deplasat pe câmp, însă nu au luat încă decizia de a-l intercepta sau a-l lăsa să ajungă la maşină pe acea persoană. În timpul în care echipele se deplasau, fiind întuneric comunicau cu operatorul de pe Attica. Operatorul Attica la un moment dat le-a comunicat că persoana cu bagajele s-a oprit şi era foarte atent probabil i-a simţit că erau în zonă. În acel moment martorul a luat decizia ca echipajul care supraveghea mașina sa se deplaseze la maşină să identifice persoana de la maşină, iar echipajul in care era şi martorul s-a deplasat în pas alert spre persoana care era cu bagajele pentru că operatorul Attica i-a anunţat că respectiva persoană a luat-o la fugă cu bagajele înspre teritoriul sârbesc, adică s-a întors înspre teritoriul sârbesc. Martorul ţinea mereu legătura cu operatorul Attica. Persoana supravegheată a fugit o bucată de drum cu bagajele şi la un moment dat văzând că nu mai poate să le mai care le-a abandonat. Fiind in echipaj mai multe persoane, s-a dispus un cerc şi astfel echipajul a interceptat şi capturat pe acea persoană înainte de a ajunge pe teritoriul sârbesc. Apoi, membrii echipajului ştiind de pe Attica locaţia unde au fost lăsate bagajele s-au deplasat împreună cu acea persoană in locul unde erau bagajele şi acea persoană a recunoscut bagajele. Deşi iniţial acea persoană a spus că n u avea bagaje in momentul când l-au dus la locul unde erau bagajele acesta a recunoscut că erau bagajele lui, şi nu le-a spus acea persoană ce are în bagaje. Când s-au uitat în bagaje, au văzut ca erau nişte pachete înfoliate, a desfăcut un pachet şi a văzut că erau substanţe vegetale. Apoi s-au deplasat la maşina din parcare care era oprită de celălalt echipaj şi toţi s- au deplasat toţi la sediul SPF Moraviţa, unde la cei doi le-au făcut percheziţii corporale. Din cele spuse de echipajul care au depistat persoana care era in maşina staţionată, martorul a aflat că acea persoană nu a avut nicio reacţie de revoltă şi că dimpotrivă a reacţionat ca şi cum ,, asta este, ne-au prins”. A precizat că au făcut percheziția şi a anunţat ierarhic superiorii.

Acelaşi martor a mai arătat că parcarea unde era acea maşină staţionată, nu era iluminată, nu era iluminare, şi de aceea au dedus cei din echipaj că maşina stătea cu spatele şi cu stopurile aprinse pentru ca persoana care era pe câmp să poată să îl repereze pe cel cu maşina, că acea persoană venea din câmp şi se deplasa înspre acel loc în spre şosea. A precizat că nu este o poziţie normală poziția in care era parcată maşina, adică cu spatele spre câmp şi cu farurile aprinse şi tocmai de aici noi am tras concluzia că este o legătură intre ei, adică maşina care era staţionată, îl aştepta pe cel cu bagajele. Ceea ce i s-apărut suspect în acea seară a fost persoana care a fost în maşină atunci când l-a întrebat unde merge şi de unde vine, le-a relatat ca vine de la Belgrad şi merge la Iaşi si că stă in acel loc ca să se odihnească, adică la 100-150 de metri, ceea ce i se părea neadevărat. Între PTF Moraviţa şi sat sunt mai multe parcări dezafectate care nu sunt iluminate. A precizat ca in acea zonă maşina staționată cu stopurile din spate aprinse era singura sursă de lumină la acel moment. A precizat că cei doi nu au dat impresia că se cunosc atunci când i-au dus la SPF Moraviţa, însă au fost ţinuţi ca să nu comunice.

A mai precizat martorul că inculpatul nu le-a spus că se simte rău,şi că a susţinut doar că vrea să se odihnească, că are un drum lung până la Iaşi, conform celor aflate de la colegii martorului.

Martorul -ă, în declaraţia dată la instanţă a precizat că este adevărat ce a spus în declaraţia de la urmărirea penală pe care o menţine. Îşi aminteşte că atunci când a avut loc acţiunea, era de serviciu al STF Moravița. Imediat după miezul nopţii, şeful de tură a alcătuit două echipaje de intervenţii, martorul fiind desemnat să supravegheze cu sistemul de supraveghere Attica de la sediul serviciului. Martorul trebuia sa supravegheze 2 direcții, o direcție cu o persoană care transporta 2 bagaje voluminoase peste câmp şi cealaltă direcţie era o mașină care era staţionată pe marginea şoselei, maşină care era îndreptată cu spatele spre câmp şi avea stopurile din spate aprinse înspre direcţia de unde se deplasa persoana cu bagaje. După ce a ajuns echipa de intervenţie la locul unde era mașina staţionată martorul a supravegheat mai mult cealaltă direcţie, unde era persona cu bagajele direcţie din care apoi s- au format două direcţii pentru ca acea persoană lăsase bagajele şi a alergat in altă direcţie. Martorul a coordonat echipele de intervenţie prin staţie în sensul că a comunicat acelor echipe de intervenţie unde era persona respectivă care alerga şi se şi ascundea în acelaşi timp. După ce a fost prinsă persoana i-a dirijat in locul unde erau abandonate cele două bagaje şi au găsit cele două bagaje şi le-au adus la sediu, unde a fost adusa şi persoana care era staţionată pe şosea cu autoturismul.

În timpul cât martorul a făcut supravegherea nu a sesizat că persoana care se afla în maşină ar fi lăsat impresia că îi este rău, adică că se simte rău. A supravegheat mai mult cealaltă persoană, pentru că la maşină ajunsese între timp echipa de intervenţie.

A precizat martorul că distanţa de la locul în care efectua supraveghea şi până la locul unde era persoana care era în mașina staţionată era de aproximativ 200-300 de metri. În momentul in care a început supravegherea persoanei care se deplasa afirmă martorul că acea persoană era deja pe teritoriul României şi se tot apropia de locul unde se afla mașina parcată, precizând că era o distanță de aproximativ de 200-300 de metri între acea persoană şi locul unde era maşina parcată, însă acea persoană deplasându-se se tot apropia de locul unde era maşina parcată. A precizat că uneori se mai opresc şi alte autoturisme in acea parcare însă atunci nu era decât acea maşină staţionată în parcare. A precizat martorul că alte maşini pe care le-a mai văzut in timp parcate in acel loc erau parcate într-o altă poziţie şi nu în poziţia în care era acea maşină adică nu în poziţia cu spatele spre câmp, că alte maşini parchează paralel cu şoseaua şi nu cu spatele la câmp, adică nu în diagonală cum era maşina în discuţie. A precizat că maşina respectivă era parcată cu spatele spre câmp de unde se deplasa persoana cu bagajele, paralel cu frontiera. A precizat că mașina era parcată cu spatele spre câmp şi în acest fel farurile maşinii adică cel din faţă erau orientate înspre şosea, însă nu ştie dacă în acel moment farurile din faţă erau aprinse sau că ar fi fost pe fază lungă sau pe fază scurtă.

Martorul -, fiind audiat la instanţă a declarat că, au fost două echipaje care au participat la acţiune şi el a făcut parte din echipajul care a participat la prinderea persoanei care a fost cu genţile, persoană care a fost prezentă şi audiată la termen ca şi martor, însă nu –i mai ştie numele. Nu cunoaşte dacă în timp ce el şi echipa sa au procedat la prinderea persoanei care era cu genţile se observa sau nu maşina inculpatului din acest dosar sau farurile, întrucât martorul şi cei din echipa sa erau concentraţi pe prinderea persoanei care era cu genţile.

Acelaşi martor, a arătat că după ce a fost reținută persoana cu cele două genţi au procedat împreună cu şeful de tură şi cu alți colegi la interceptarea maşinii, însă martorul nu a vorbit cu persoana din maşină (adică cu inculpatul), colegii martorului l-au identificat , l-au reţinut şi au discutat cu el. Martorul nu a observat ca acea persoană să acuze vreun fel de probleme de sănătate. A văzut interiorul maşinii în care se afla inculpatul însă nu a observat nici un fel de medicamente. A precizat că in interiorul maşinii au găsit mai multe pachete de tigări şi işi aminteşte că inculpatul a declarat că este nefumător şi erau acelaşi ţigări ca cele fumate de cealaltă persoană care a fost cu genţile.

Martorul -, fiind audiat la instanţă a declarat că, a făcut parte din echipajul care l-a prins pe persoana care a fost audiată astăzi martor (adică martorul -). A observat benzinăria în care era staţionată maşina inculpatului din dosar, însă a observat-o pentru că era în camera în care se afla aparatura de supraveghere şi prin intermediul acestei aparaturi de vedere pe timp de noapte a văzut maşina aşa cum a arătat. În apropiere de maşina staţionată a intrat echipa în teren ca să intercepteze persoana pe care o urmăreau şi în acest context a observat mașina staţionată, despre care știa deja că este acolo staționată.

Martorul a arătat că făcut legătura intre persoana care căra două bagaje voluminoase pe care am observat-o pe aparatura de supraveghere şi persoana care staţiona cu maşina aşa cum a arătat pentru că se face legătura într-o asemenea împrejurare între persoana care transporta cele două bagaje voluminoase şi persoana care stătea in maşina care staţiona aşa cum am arătat.

A precizat martorul că a văzut interiorul maşinii inculpatului pentru că atunci când maşina se afla in curtea poliţiei de frontierei s-a făcut un control, la care au participat mai mulți poliţişti, însă martorul nu am participat direct la acel control, el controlând zona. A menţionat martorul că în timpul când inculpatul a intrat in curtea poliţiei de frontieră martorul trebuia sa supravegheze zona cât şi pe inculpat, a schimbat câteva cuvinte cu inculpatul şi işi aminteşte că inculpatul se plângea de dureri, că se simţea rău, precizând că în româneşte au vorbit că inculpatul ştia puţin româneşte.

Martorul -, fiind audiat la instanţă a declarat că a făcut parte din echipajul care a acţionat la prinderea persoanei care a fost audiată la termen martor, fiind în stare de arest (adică martorul -). Martorul a precizat că a fost apoi in parcarea în care a fost găsit inculpatul din acest dosar, martorul fiind cel care a condus maşina din acea parcare care a fost dusă la sediul poliţiei de frontieră adică la sediul sectorului. Şi-a amintit că maşina era parcată intr-o parcare dezafectată cu vegetaţie înaltă şi din acest motive de la început a avut o suspiciune in legătura cu maşina respectivă, pentru că in apropiere la vreo 200-300 metri era o altă parcare luminată în incinta punctului de trecere. A precizat că maşina era cu fata înspre drum şi cu spatele înspre frontiera de stat. Atunci când a mers pe jos la prinderea celeilalte persoane, când am trecut pe lângă maşină a văzut inclusiv pozițiile din partea din spate a autoturismului că erau aprinse, că funcţionau. A precizat că a văzut in maşină undeva pe bord, în partea dreaptă câteva pachete de țigări marca Marlboro Light şi în declarațiile inculpatului, acesta le-a declarat că este nefumător. Martorul arată, referitor la cealaltă persoană care era cu bagajele că avea asupra sa aceleaşi ţigări Marlboro Light şi ştie că acea persoană era fumător. Nu ştie ca inculpatul să aibă probleme de sănătate. Martorul i-a prezentat procesul verbal de constatare în care se făcea menţiune şi despre inculpatul din acest dosar şi cu acea ocazie inculpatul nu i-a spus ca are probleme de sănătate.

Martorul -, fiind audiat la instanţă a declarat că a făcut parte din echipajul care a interceptat maşina din staţia de fostă benzinărie. Precizează că atunci când au făcut interceptarea respectiv prinderea inculpatului acesta nu s-a plâns că îi este rău sau că ar avea o criză generată de probleme de sănătate. Când l-a întrebat de ce a oprit inculpatul a spus că este obosit şi că vrea să doarmă însă martorul a observat că inculpatul se tot uita pe geamul maşinii. Atunci când l-a legitimat pe inculpat la maşină martorul a observat trei pachete de țigări in portieră in partea dreaptă a maşini şi l-a întrebat dacă fumează, inculpatul a spus că nu fumează şi a început să devină agitat şi să ascundă pachetele. Ulterior, când au ajuns la sediul sectorului poliţiei de frontieră adică la sediul de la Moraviţa martorul a văzut că cealaltă persoană care a fost adusă la sediul poliţiei fuma acelaşi tip de ţigări marca Marlboro alb.

A mai precizat martorul că de regulă cei care stau în zonă şi cei care iau ţigări pentru consum propriu, au asupra lor ţigări şi nu majoritatea persoanelor care vin din Serbia au asupra lor, ţigări. Martorul a menţionat că au găsit în maşină şi o cutie de energizant goală, un pachet gol de Marlboro roşu, o valiză cu haine, ceva accesorii pentru copii mici, nou-născuţi, iar restul bunurilor găsite în maşină au fost descoperite la verificarea de la sectorul poliţiei.

Martorul a mai arătat că, când s-au îndreptat înspre maşină, atunci când s-au apropiat de maşină l-a observat pe cel care era pe locul şoferului că s-a uitat înspre exterior, de câteva ori şi că în momentul în care echipajul a ajuns lângă maşină s-a făcut că doarme. A precizat martorul că au venit cu maşina cu farurile exact către el (persoana din maşină) şi a observat martorul că in timp ce se apropiau, ,,se tot ridica de pe scaun se tot lăsa pe spate” şi după ce s- au dat jos din mașina poliţie ide frontieră şi ne-am apropiat de maşina staţionată atunci când au ajuns lângă portiera maşinii a observat că persoana care era pe scaunul şoferului stătea pe spatei însă nu dormea. A precizat că acea persoană era inculpatul prezent astăzi în sală. Atunci când am observat interiorul maşinii martorul nu a văzut nici un medicament in maşină, însă restul lucrurilor care au fost gasite in maşină aşa cum a arătat s-au găsit la controlul efectuat la sectorul poliţiei de frontieră. Ştie că era o valiză cu haine care în interior avea o borsetă micuţă şi în interiorul borsetei erau ceva medicamente, pentru dureri de cap, din cate işi aminteşte, precizând că sunt menţionate in actele de la dosar.

Martorul -, fiind audiat la instanţă a declarat că, în locul unde era maşina in parcare colegul său, – s-a uitat în maşină şi când colegul a luat pachetul de țigări in mână a văzut şi martorul pachetul de ţigări, însă nu mai îşi aminteşte ce țigări erau. Precizează că, colegul meu Biberia a verificat mașina şi martorul stătea lângă maşină, era lângă inculpat, inclusiv in momentul in care inculpatul a deschis portbagajul şi le-a arătat ce avea. Locul unde era oprită maşina inculpatului nu era un loc unde se opresc maşinile in special pe timpul nopţii ci era o parcare dezafectată şi nu ştie de ce inculpatul a stat acolo cu maşina, însă zicea că vrea să doarmă să se odihnească.

Precizează martorul ca atunci când l-am întrebat ,, ce faci aici,, , el a vorbit cu martorul şi colegul martorului şi le-a spus că vrea să doarmă, să se odihnească şi când i-au spus că este o parcare mai încolo, de ce nu a oprit in parcarea care r era luminată şi a oprit în parcarea care era in mijlocul câmpului, inculpatul a spus că acolo a oprit. Martorul nu a auzit nicio afirmaţie din partea inculpatului în acele momente că s-ar simţi rău.

A mai arătat martorul că atunci când au ajuns la maşină îşi aminteşte că inculpatul era în maşină şi ,, era cumva pitit pe scaun dar nu dormea”. În momentul in care au ajuns la maşină, inculpatul nu era ca şi când ar fi dormit era un pic agitat, părea un pic agitat . Arată că au stat cu inculpatul în parcare aproximativ 10 până la 20 de minute, l-au legitimat şi până au primit ordin de la şeful de tură ca să ştie ce fac cu persoana găsită în maşină. Precizează că au stat cu inculpatul acolo în parcare până când a venit celălalt echipaj care a depistat pe cealaltă persoană care era pe jos.

Martora -, fiind audiată la instanţă a declarat că, a spus adevărul şi în declarația de la urmărirea penală şi menţine declaraţia. A precizat că soţul meu in luna aprilie 2017, a fost plecat cu -j şi din câte i-a spus soţul său a înţeles că pleacă în Albania pentru că – avea drum către Albania. A precizat că ea ştia că soţul său a fost plecat la părinți în Albania şi pentru asigurarea la maşină. A fost sunată de către o persoană de la o autoritate şi i s-a comunicat că soţul său este arestat, la vreo 4 zile după ce ea ştia ca soţul meu este in Albania. I s-a spus că în vama la Moraviţa. Martora a sunat la vamă şi i s-a confirmat că este arestat soţul său.

A precizat martora că soţia lui – a contactat-o pe facebook şi a comunicat cu ea pe facebook că nici ea nu ştia de soţul ei că era şi el arestat. La o zi sau două după ce – a fost eliberat s-a întâlnit cu el in Braşov şi cu acea ocazie i-a confirmat că soţul ei a fost arestat, însă nu mai reţine dacă i-a spus pentru ce a fost arestat. Nu îşi mai aminteşte a acest moment alte detalii de la discuția de la întâlnirea de la Braşov. Este adevărat ca atunci când a fost la soţul său in vizită la arest, in discuţiile purtate cu soţul, i-a spus că este adevărat ca împreună cu – a făcut ceea ce a făcut, adică fapta pentru care a fost arestat de trafic de droguri. Din câte a înţeles ea, în aceleaşi discuţii soţul ei trebuia a își ia suma de 3000 de euro şi drogurile trebuia sa le dea lui – pentru că erau ale lui, adică ale lui – din câte a inţeles martora. Ulterior martora a vorbit cu familia soţului său din Albania şi a aflat că el nu a fost deloc în Albania.

Martora a mai arătat că atunci când s-a întâlnit cu – acesta i-a spus sa aibe grijă ce vorbesc prin telefon că soţul ei nu a spus nimic despre -.

Referitor la întâlnirea de la Braşov a precizat că el adică de la -, el a sunat ca să îi spună să se întâlnească la Braşov. Precizează că după ce – a fost reţinut şi după ce a fost eliberat când s-a întors de la Timişoara atunci s-au întâlnit la Braşov. Nu ştie dacă -j a fost sau nu in Albania şi precizează că ce au discutat ei, soţul său şi – in limba albaneză, ea nu ştie pentru că eu nu înţelege limba albaneză. Din câte ştie martora, de la soţul ei, el şi – erau prieteni, comunicau pe internet şi s-au întâlnit odată prin luna septembrie, înainte de întâmplarea din dosar.

În raport de disp. art. 103 C.p.p., instanţa de fond a constatat că declaraţiile inculpatului – de contestare a faptelor sunt combătute de ansamblul probelor dosarului (înscrisuri, declaraţiile martorilor mai sus analizate, care vor fi reţinute de instanţă întrucât se coroborează şi sunt concludente în dovedirea stării de fapt şi a vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunilor.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut că din declarațiile martorilor – şi – rezultă că inculpatul Colaj Lek şi – au plecat împreună din România cu maşina lui -, condusă de el şi rezultă modul cum a decurs aprovizionarea cu droguri pe teritoriul Serbiei în întoarcerea lor în România.

Din fotografiile puse la dispoziţie de martora -, a rezultat că inculpatul – se cunoştea cu – de mult timp.

De asemenea, din înscrisurile privind situaţia intrărilor şi ieșirilor din ţară ale inculpatului -, a rezultat că acesta a ieşit din ţară în 23.04.2017, ora 1:30 prin PTF Stamora Moraviţa şi a intrat în ţară în 25.04.2017, ora 23:51 prin acelaşi punct de trecere al frontierei.

S-a observat că din procesul verbal din data de 11 mai 2017 întocmit de lucrătorii Poliţiei de Frontieră Moraviţa, coroborat cu răspunsul autorităţilor sârbe la comisia rogatorie internaţională rezultă că inculpatul – s-a cazat în data de 23.04.2017, ora 12:44 la Hotelul Villa Family din raza primăriei Rakovica, Serbia în aceeaşi cameră de hotel (nr. 101 ) cu -.

Procesele verbale de efectuare a percheziţiilor informatice asupra telefoanelor /cartelelor telefonice ridicate de la inculpatul – şi de la -, relevă că în agenda telefonului – există un contact- ( 0720442366), iar în folderul WHATS App – Poze secţiunea SENT a telefonului inculpatului – au fost identificate două fotografii cu nr. 0720442366.

Din procesul verbal de constatare din 26.04.2017, ora 0:20 (fila 11 dos. UP) şi declaraţiile de martori ale polițiștilor de frontieră, a rezultat că – se deplasa pe fâşia verde a graniţei cu Serbia în direcţia locului unde aştepta în maşină inculpatul -, intrat în ţară cu doar câteva minute înainte.

Declaraţia martorei – şi fotografiile depuse de aceasta la dosarul cauzei au relevat că inculpatul – a vizitat-o pe martoră al Braşov după momentul audierii sale la DIICOT şi reţinerii numitului -, pentru a o determina să nu declare adevărul şi să-l influenţeze şi pe – să evite implicarea inculpatului – în evenimente, conform susţinerii martorei. S-a observat că şi procesul verbal de redare a discuţiilor purtate de martora – ( filele 7 – 19, dos. UP), confirmă intervenţiile lui – pe lângă ea.

De asemenea, s-a observat că în aprecierea veridicităţii declaraţiei martorei – este relevantă şi împrejurarea că din procesul verbal aflat la fila 129 dos.UP, proces verbal încheiat la 11.05.2017 de lucrătorii din cadrul BCCO – Braşov rezultă că în data de 02.05.2017 la sediul BCCO -Braşov s-a prezentat numita – care a relatat că este căutată de un cetăţean albanez in oraş prieten cu soţul ei, afirmând că acesta ar fi vinovat de faptul că soţule ei este arestat la Timişoara, pentru trafic de droguri, soţul ei introducând în ţară drogurile care ar fio trebuit să ajungă la respectivul cetăţean albanez. A mai afirmat că cetăţeanul albanez o caută pe telefon dorind să se întâlnească cu ea. Fiind întrebată dacă îl cunoaşte pe cetăţeanul albanez aceasta arătat o fotografie de pe telefonul ei mobil în care apăreau mai multe persoane una fiind şi cetăţeanul albanez, martora fiind îndrumată să se prezinte la sediul BCCO Timişoara.

Aşadar în considerarea ansamblului probelor dosarului mai sus menţionate administrate în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată susţinerea în apărarea inculpatului de achitare pentru motivul că inculpatul nu a săvârşit faptele, în baza art. 16 alin. 1 lit. c C.p.p., constatându-se că aceste dispoziţii legale nu sunt incidente în cauză, întrucât probele dosarului mai sus analizate şi reţinute de instanță dovedesc neîndoielnic atât existenţa faptelor cât şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptelor.

Având în vedere probele analizate însuşite de instanţa de fond, s-a reţinut că faptele mai sus descrise săvârşite de inculpatul – care, cu intenţie, a sprijinit pe numitul – să introducă în mod ilegal şi să transporte pe teritoriul României, la data de 26.04.2017, o cantitate de cannabis (30 217,6 grame fragmente vegetale-inflorescenţe), creându-i acestuia condiţii favorabile pentru realizarea faptei prin asigurarea transportului cu maşina sa din România până la graniţa cu Serbia şi apoi pe teritoriul Serbiei până la graniţa cu România şi aşteptarea acestuia la aproximativ 1 km de graniţa cu Serbia în vederea preluării cu aceeaşi maşina, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la trafic internaţional de droguri de risc, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 3 alin. 1 din Legea 143/2000 şi a infracţiunii de complicitate la trafic de droguri de risc, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.

În considerarea acestor dispoziţii legale şi a ansamblului probelor dosarului instanţa de fond a reţinut că în speţă sunt îndeplinite elementele constituie ale infracţiunilor de complicitate la trafic internaţional de droguri de risc şi complicitate la trafic de droguri de risc, faţă de inculpatul -, atât sub aspectul laturii obiective (în raport de acţiunile desfășurate în concret de către inculpat enunţate în cuprinsul stării de fapt), cât şi sub aspectul laturii subiective, reţinându-se că inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, el având reprezentarea faptului că desfăşoară o activitate ilegală.

Având în vedere faptele mai sus descrise săvârşite de inculpat, văzând limitele de pedeapsă pentru fiecare infracţiune, ţinând cont de criteriile de individualizare judiciară prev. de art.74 C.pen., respectiv împrejurările concrete în care inculpatul a comis faptele, natura şi gravitatea faptelor comise, atitudinea nesinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal, dar şi persoana inculpatului care este la prima încălcare a legii penale, precum şi situaţia familială a inculpatului, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat pentru fiecare faptă comisă la o pedeapsă care să fie proporţională cu fiecare faptă reţinută în sarcina inculpatului.

Împotriva sentinţei Tribunalului Timiş au declarat apel D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul -, prin avocat Sorin Manuel Dimitriu.

D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara a criticat sentinţa pentru netemeinicie.

În motivare se arată că, raportat la natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite de inculpatul Colaj Lek pedeapsa aplicată nu este în măsură să asigure reeducarea acestuia.

Gradul de pericol al infracţiunilor săvârşite de inculpat este relevat de împrejurările concrete de săvârşire, precum şi de impactul social deosebit relevat de consecinţele pe care le- ar fi putut produce pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor, prin perspectiva plasării pentru consum a cantităţii de peste 30 de kg de canabis.

Pe de altă parte nu s-a avut în vedere poziţia procesuală constantă adoptată de inculpat pe parcursul întregii urmăriri penale şi a cercetării judecătoreşti, nerecunoscând faptele.

Inculpatul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, susţinând că probele administrate nu atestă cu certitudine vinovăţia sa pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de droguri. Rechizitoriul şi sentinţa primei instanţe sunt întemeiate pe deducţii şi aprecieri subiective, declaraţia martorului Moasa Ardit fiind obţinută în baza promisiunii aplicării unei pedepse, ea este mincinoasă şi nu se coroborează cu alte probe şi oscilantă pe parcursul cercetării judecătoreşti.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum şi sub toate aspectele de fapt şi drept, în conformitate cu prevederile art.417 al.2 Cpp, se constată că apelul DIICOT este nefondat iar apelul inculpatului este fondat pentru următoarele considerente:

Având în vedere materialul probator administrat în cauză în cursul urmării penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului – pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunile de trafic internaţional de droguri de risc şi de trafic de droguri de risc, prev. de art.48 Cp rap. la art.3 al.1 din Legea 143/2000 şi art.48 rap. la art.2 al.1 din legea 143/2000.

Din motivarea sentinţei rezultă că relevante în stabilirea vinovăţiei inculpatului sunt declaraţia martorului – care a declarat că a fost împreună cu inculpatul – în Serbia unde au stat două trei zile, după care s-au întors în România şi, la întoarcere, au luat drogurile de pe stradă iar în apropiere de graniţa cu România a coborât din maşină şi a transportat drogurile peste graniţă, urmând să se întâlnească cu inculpatul – într-o parcare, însă a fost reţinut de poliţiştii de frontieră înainte de a se întâlni cu inculpatul.

Alte probe invocate au fost cele din care rezultă că inculpatul şi martorul menţionat se cunoşteau de mai multă vreme, fiind menţionată în acest sens declaraţia soţiei martorului, numita – care a relatat că inculpatul a încercat să o determine să nu declare adevărul şi să-l influenţeze pe – să nu-l implice şi pe el în evenimente.

În raport cu aceste probe, coroborate cu procesele verbale întocmite de poliţiştii de frontieră şi cu declaraţiile acestora cu privire la împrejurările în care i-au reţinut pe martor şi pe inculpat, s-a apreciat de către instanţă în mod neîndoielnic atât existenţa faptelor, cât şi vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea faptelor, iar apărarea acestuia în sensul neimplicării în traficul de droguri nefiind întemeiată.

Procedând la o reevaluare a probelor administrate în cauză, Curtea apreciază că nu s-a stabilit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a comis cele două infracţiuni.

În ce priveşte declaraţia martorului -, se observă că aceasta este singura probă din care rezultă implicarea inculpatului în activitatea de trafic de droguri, însă aceasta nu se coroborează cu nici o altă probă administrată.

Declaraţia acestuia nu poate avea o valoare absolută în reţinerea vinovăţiei inculpatului întrucât, pe de o parte, nu se coroborează alte probe, iar pe de altă parte, declaraţiile acestuia pe parcursul procesului penal au fost oscilante şi contradictorii.

Astfel, în declaraţia iniţială din data de 26.04.2017, în cursul urmăririi penale, martorul a declarat că a încercat să treacă peste frontieră două genţi cu droguri la sugestia unui prieten pe nume Edi în schimbul sumei de 3000 de euro, fiind surprins de poliţiştii de frontieră. Cu acel prilej a declarat că nu îl cunoaşte pe inculpatul – .

Ulterior, martorul a revenit asupra acestei declaraţii şi la data de 07.06.2017 a declarat că s-a deplasat împreună cu inculpatul din România în Serbia şi a stat la un hotel două zile, după care s-au întors în România şi pe autostradă au oprit într-un loc în care inculpatul a coborât din maşină şi la revenire avea asupra sa două genţi cu droguri. Înainte de frontiera cu România a coborât şi a continuat drumul peste câmp, având asupra sa drogurile şi urma să se întâlnească cu inculpatul după trecerea frontierei pe teritoriul României într-un loc stabilit.

În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată a precizat că la întoarcere în România din Serbia el a luat drogurile de pe stradă şi inculpatul ştia că drogurile sunt acolo.

Prin urmare, în condiţiile unor declaraţii contradictorii ale martorului, se impunea efectuarea unor cercetării mai ample pentru a se stabili în concret în ce a constat activitatea infracţională a inculpatului, modul şi împrejurările în care cei doi au intrat în posesia drogurilor.

În ce priveşte activitatea desfăşurată de inculpat şi martor pe perioada în care aceştia s- au aflat în Serbia, pentru a se stabili credibilitatea declaraţiilor date, se constată că au rămas multe aspecte nelămurite, ceea ce creează un dubiu în ce priveşte vinovăţia inculpatului. Astfel, martorul a relatat că a stat împreună cu inculpatul două zile la un hotel, după care au revenit în România având asupra lor drogurile pe care intenţionau să le treacă fraudulos peste frontieră, însă din informaţiile obţinute prin intermediul comisiei rogatorii rezultă că – şi – s-au cazat doar în data de 23 aprilie 2017 la Hotelul Vila Family din raza primăriei Rakovica de unde au plecat a doua zi cu o singură maşină.

În declaraţia dată in cursul urmăririi penale inculpatul a relatat că s-a deplasat singur din România în Albania deoarece tatăl său locuieşte acolo şi a avut un accident de muncă. Aici a stat câteva zile după care s-a întors în ţară.

În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată inculpatul a precizat că s-a deplasat cu maşina înspre Albania iar în Serbia aceasta s-a defectat, fiind nevoit să se deplaseze mai departe cu autobuzul şi, ajungând acasă în Albania, s-a ocupat de externarea tatălui său din spital.

În susţinerea acestor afirmaţii inculpatul a depus la dosar, în faza de judecată a apelului, o adeverinţă eliberată de Spitalul raional din –, Albania la data de 22.08.2017 din care rezultă că numitul – a fost internat în spital la data de 18.04.2017 şi a fost externat la data de 25.04.2017 însoţit fiind de fiul său -. Acest document a fost depus în original la dosar în limba albaneză şi tradus în limba română.

Un alt aspect care nu a fost avut în vedere de organele de urmărire penală şi de instanţa de fond şi care creează dubii cu privire la realitatea declaraţiilor martorului este împrejurarea legată de faptul în urma examinării autoturismului marca Mitsubishi Pajero cu nr. de înmatriculare – cu care se susţine că s-a deplasat inculpatul în Serbia şi retur, s-au descoperit urme papilare şi nici una dintre acestea nu au aparţinut martorului -, ceea ce pune sub semnul îndoielii afirmaţia acestuia că l-a însoţit pe inculpat în cu acest autoturism în deplasarea sa în Serbia.

Prin urmare, probele administrate nu sunt în măsură să stabilească cu certitudine vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea celor două infracţiuni, astfel că, în baza art.421 pct.2 lit. a Cpp va fi admis apelul declarat de inculpatul -.

Se va desfiinţa sentinţa apelată şi rejudecând cauza, în baza art.16 al.1 lit. c Cpp se va dispune achitarea inculpatului – pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunile de trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc, prev. de art.48 rap. la art.3 al.1 din Legea 143/2000 şi art.48 rap. la art.2 al.1 din legea 143/2000, cu aplicarea art.38 al.1 Cod penal.

În baza art.424 al 2 Cod de procedură penală se va constata încetată măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat.

Se va dispune restituirea către inculpat a sumei de 690 euro cu privire la care s-a aplicat sechestru prin ordonanţa procurorului din data de 26.04.2017 şi consemnată la BCR cu chitanţa nr.- din data de 27.04.2017.

Se va dispune restituirea către inculpat a următoarelor bunuri:un telefon marca Samsung, seria IMEI -, un telefon marca Samsung, seria IMEI – şi o cartelă nanosim marca T- Mobile cu seria -.

În baza art.421 pct.1 lit. b Cpp se va respinge ca nefondat apelul declarat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Se va dispune plata din fondurile Ministerului de Justiţie a sumei 400 de lei către -, în contul RO37RZBR -, reprezentând onorariu interpret.

Văzând şi prevederile art.275 al.3 Cpp

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

În baza art.421 pct.2 lit. a Cpp admite apelul declarat de inculpatul – împotriva Sentinţei penale nr.149/PI/05.04.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr.7724/30/2017.

Desfiinţează sentinţa apelată şi rejudecând cauza.

În baza art.16 al.1 lit. c Cpp achită pe inculpatul – pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunile de trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc, prev. de art.48 rap. la art.3 al.1 din Legea 143/2000 şi art.48 rap. la art.2 al.1 din Legea 143/2000, cu aplicarea art.38 al.1 Cod penal.

În baza art.424 al 2 Cod de procedură penală constată încetată măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat.

Dispune restituirea către inculpat a sumei de 690 euro cu privire la care s-a aplicat sechestru prin ordonanţa procurorului din data de 26.04.2017 şi consemnată la BCR cu chitanţa nr.- din data de 27.04.2017.

Dispune restituirea către inculpat a următoarelor bunuri:un telefon marca Samsung, seria IMEI -, un telefon marca Samsung, seria IMEI – şi o cartelă nanosim marca T- Mobile cu seria -.

În baza art.421 pct.1 lit. b Cpp respinge ca nefondat apelul declarat de D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Timişoara, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Dispune plata din fondurile Ministerului de Justiţie a sumei 400 de lei către -, în contul -, reprezentând onorariu interpret.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.09.2018

Preşedinte

Judecător

Grefier,

Avocat Specializat in Drept Penal Dimitriu Sorin Manuel

 

About the Author

Avocat Penal Iasi
Avocat Penal Iasi
administrator